Șase primari din Gorj sunt la un pas de închisoare, fiind trimiși în judecată pentru luare și dare de mită. Au fost dați de gol de o banală agendă în care un administrator al unei firme își nota șpăgile date către primării. Agenda a fost găsită de anchetatori în urma unor percheziții în cadrul unui dosar penal care viza activitatea unei firme de construcții. În rechizitoriu, oamenii legii arată că era o practică primirea unor şpăgi care reprezentau 10% din valoarea lucrărilor alocate de către autoritățile locale firmei respective. Pentru a putea plăti comisioanele către autoritățile locale, lucrările nu erau executate corespunzător, fie erau supraevaluate ori nu erau efectuate. Primarii vizați nu au recunoscut faptele, negând acuzațiile care li se aduc. Au fost trimişi în judecată pentru luare de mită: Sorin Bucurescu (primarul comunei Slivileşti), Florinel Ţuilă (primarul comunei Cătunele), Mihai Calotă (primarul localităţii Urdari), Adrian Mangu (primarul comunei Bărbăteşti), Ilie Pietroi (primarul localităţii Aninoasa) şi Ion Gruescu (fost primar la Negomir), toţi din Gorj, dar şi Ana Ceană (primăriţa comunei Melineşti, din Dolj).


