Pandurii urcă la munte

- Advertisement -

Pandurii Târgu Jiu şi-au programat două stagii de pregătire în această vară. Primul are loc în perioada 18-28 iunie, la Poiana Braşov, iar cel de-al doilea, între 2 şi 14 iulie, în Austria.

În prima perioadă, cantonamentul va fi bazat numai pe acumulare fizică. Hotelul Piatra Mare, din Poiana Braşov, va fi din nou gazda pandurilor. Oltenii cunosc traseele de alergare, pentru că s-au pregătit acolo şi la începutul anului 2011. Petre Grigoraş nu vrea să meargă cu ochii închişi nici în Austria şi l-a trimis pe directorul sportiv Robert Bălăeţ să inspecteze condiţiile de acolo. Locaţia pe care Pandurii au ales-o pentru al doilea stagiu este Vosendorf, lângă Viena. Două terenuri de antrenament vor fi mereu la dispoziţia echipei lui Grigoraş, iar condiţiile de cazare şi refacere sunt foarte bune.

Pandurii vor disputa şi şase jocuri de verificare în Austria, pe un stadion aflat la câteva sute de metri de hotel. Grigoraş a stabilit datele de disputare, iar impresarul acestui cantonament caută adversari.

În ţară, Pandurii nu vor mai disputa niciun amical până la startul noului sezon. Şi meciul de prezentare a lotului, cu prilejul jubileului clubului, a fost amânat pentru luna septembrie.

În privinţa lotului, Grigoraş aşteaptă perfectarea transferului atacantului lituanian Deyvidas Matulevicius şi încă 3-4 jucători străini la teste. Şi Mihai Răduţ trebuie să ajungă la antrenamentele pandurilor, până pe 21 iunie, conform înţelegerii dintre jucător şi tehnicianul gorjenilor.

Articole recente