“Astăzi, mai multe instituții publice, autoritățile locale ale municipiului Tg-Jiu, autoritățile județene, mai mulți agenți agenți economici din județul Gorj, precum și câțiva voluntari, ne-am unit forțele și am desfășurat o acțiune de ecologizare pe râul Jiu.
Din păcate, multe, foarte multe gunoaie s-au adunat în zonele statice ale râului Jiu.
Trebuie să învățăm că natura și ecosistemul sunt factori foarte importanți în viața noastră!
Trebuie să învățăm să avem mai multă grijă de natură, pentru că așa avem grijă de noi și de generațiile următoare!
Noi, pompierii militari, vom răspunde prezent pentru orice astfel de acțiuni și, fie că suntem în timpul serviciului sau în timpul liber, vom spijini, prin tot ce putem, astfel de acțiuni!
Sperăm ca pe viitor să fim mult mai mulți la astfel de acțiuni, dar cel mai important lucru este să conștientizăm că natura este mama noastră și că orașul lui Brâncuși, frumosul nostru județ și peisajele minunatei noastre țări nu merită să fie unbrite de gunoaie!”, a transmis ISU Gorj.

















