Bursa de joburi a dat roade la Târgu-Jiu. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj au o misiune aproape imposibilă în acest an. Aceea de a trimite la lucru peste şase mii de persoane, dintre care mai mult de jumătate să muncească pe perioadă nedeterminată. Doar dacă o ţin în acelaşi ritm ca până în martie, când s-a tras linie şi s-a stabilit că au fost încadrate 1400 de persoane, obiectivul va fi atins.
După ani la rând de criză au apărut şi primele veşti bune. Numărul şomerilor este în scădere de câteva luni, iar cel al joburilor continuă să crească, la nivelul judeţului Gorj.
Şi ca să fie mai uşor să trimită la muncă peste şase mii de persoane într-un singur an, reprezentanţii AJOFM Gorj organizează şi cursuri, astfel încât oamenii să fie pregătiţi pentru meseriile oferite de angajatori.
Peste 1400 din cele 6000 de persoane programate pentru angajare în 2013 au deja un loc de muncă, ceea ce înseamnă că s-a ajuns la un procent de 22 la sută. Se mai adaugă însă şi rezultatul de la bursă, în urma căreia aproape 400 de persoane şi-au găsit un job.


