Creşterea artificială a costurilor cu forţa de muncă şi a pensiilor se răsfrânge puternic asupra preţurilor de consum, care se majorează aproape lunar. România va avea rate anuale de inflaţie între 3% şi 3,1% – cele mai mari din UE – până în 2023, estimează Fondul Monetar Internaţional. Estimările FMI sunt aproape identice cu cele ale Băncii Naţionale a României (BNR), care au mers însă doar până în prima parte a anului 2020. BNR a estimat pentru intervalul trimestrul I 2019 – trimestrul I 2020 o rată a inflaţiei de 2,9 şi 3%. În prezent, rata inflaţiei se situează la 5,4% fiind deja cea mai mare din Uniunea Europeană.
„Practic, românii sunt expropriaţi, pentru că prin creşterea inflaţiei li se ia o parte din bani: dacă au bani lichizi, pierd prin creşterea preţurilor; dacă îi ţin în bancă, pierd pentru că scad dobânzile la depozite; dacă au împrumuturi, pierd pentru că le cresc dobânzile. Este un exod de resurse în beneficiul statului. Prin această politică deliberată, România se îndepărtează de perspectiva aderării la euro. Puterea de cumpărare va scădea în următorii cinci ani”, a explicat Bogdan Glăvan, profesor de economie.
sursa: adevarul.ro


