Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul competițional pentru etapele a 28-a, a 29-a și a 30-a din Liga 1. Pandurii joacă derbyul cu Steaua în Vinerea Mare. Ca în fiecare an, Liga a programat și o etapă intermediară, imediat după Paște, spre nemulțumirea echipelor.
Liga lui Mitică a aglomerat programul competițional tocmai în preajma Paștelui. Și în acest an, Liga a programat singura etapă intermediară din miniretur imediat după Paște, lucru care nu-i convine antrenorului Cristi Pustai.
Pandurii joacă joi după Paște cu echipa Regelui Hagi, Viitorul Constanța, la Târgu Jiu. Echipa lui Pustai trebuie să fie mulțumită că nu joacă în prima zi de Paște, așa cum fusese programată inițial. Steaua – Pandurii se joacă până la urmă în Vinerea Mare, de la ora 19:45. Până atunci, oltenii trebuie să câștige următoarele două partide de acasă, cu Dinamo și Gloria Bistrița.
Pandurii – Dinamo nu este cel mai tare meci al rundei viitoare. Pustai crede că derbyul etapei este Steaua-Petrolul.
Pandurii Târgu Jiu mai are de disputat opt jocuri din acest sezon, cinci la Târgu Jiu și 3 în deplasare.


