Reprezentantele sexului frumos dau peste nas celor care consideră că business-ul este pentru bărbaţi. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Elly Surcel, o târgujiancă de 35 de ani care a făcut din pasiunea ei o meserie bănoasă, apreciată inclusiv de vedetetele autohtone din România care frecventează exclusivistul cartier Dorobanți din București. De mai bine de 10 ani, blondina administrează un salon de înfrumusețare din Târgu Jiu care îi aduce satisfacții nu doar pe plan profesional, ci și personal. În momentul de față, târgujianca se numără printre cei mai buni dermopigmentisti, estiticieni sau cosmeticieni din județul Gorj. Elly este o perfecționistă și în ceea ce privește micropigmentarea sprâncenelor, de aceea doamnele și domnișoarele care îi trec pragul salonului de îndrumusețare sunt extrem de mulțumite de rezultate. Deși își petrece foarte mult timp la locul de muncă, gorjeanca face în așa fel încât să nu își neglijeze viața de familie. Elly este o femeie căsătorită și are doi copii minunați de care este foarte mândră. Forma fizică de invidiat îi dă o alură de puștoaică. Așadar, cu un corp bine proporționat, cu buze cărnoase, ochi migdalați și un zâmbet frumos, sexy mămica este o apariție irezistibilă care știe să se pună în evidență de fiecare dată.
,, Dețin un salon de înfrumusețare de 11 ani și îl consider ca fiind primul meu copil, deoarece a crescut sub ochii mei. Am o experientă de peste 17 ani în acest domeniu. Pasiunea o am de mică, mi-a fost insuflată de mama mea care este o femeie foarte cochetă. Mergând cu ea la saloanele de înfrumusețare am ajuns să iubesc arta înfrumusețării, iar acum mă bucur că pot face femeile fericite. Munca îmi permite să relaționez, să interacționez, să experimentez, să cunosc oameni noi și să mă dezvolt atât pe plan profesional, cât și personal. Îmi place să mă autodepășesc, de aceea sunt perfecționistă pentru că ador ceea ce fac. Nu am neapărat un scop să mă mențin pe această piață aflată în continuă dezvoltare, asta pentru că îmi propun să fiu cea mai bună în domeniul în care activez, și având în vedere că sunt o fire extrem de ambițioasă , reușesc. Nu pun accent pe banii ce îi câștig deoarece consider că sunt un bonus pentru pasiunea mea. De un an, în weekenduri, lucrez și la București, mai exact într-un salon situat în exclusivistul cartier Dorobanți. Sunt mulțumită că munca mea este apreciată la adevărata valoare și de vedetele din țară, deoarece apelează necontenit la serviciile mele. Sunt căsătorită și am doi copii minunați, Amelys și Rareș, de 5, respectiv 7 ani. Pot să spun că mă consider o femeie împlinită”, a precizat Elly pentru Tv Sud.


