Bariere în parcările reședință! Acesta este noul proiect al Primăriei Târgu Jiu. Sunt vizate, în principal, zonele aglomerate ale municipiului, astfel că, în urma discuțiilor deja purtate cu asociațiile de propiretari, se va trece la amplasarea sistemelor de acces pe bază de cartelă. Nu doar locatarii au acces la parcare, ci și comercianții care își desfășoară activitatea în zona respectivă.
Sistemul de acces în parcare pe bază de cartelă a fost deja probat în unele zone ale municipiului Târgu Jiu, iar, pentru că a dat rezultate, autoritățile locale își doresc montarea de bariere și în alte parcări aglomerate din oraș. În principal este vizată zona de centru, acolo unde locatarii au cele mai mari probleme cu locurile de parcare, dat fiind faptul că persoane din afară ocupă toate locurile.
Valoarea unui astfel de sistem ajunge la aproximativ 40 de milioane de lei vechi, iar banii vor fi dați de la bugetul local. În ceea ce privește însă întreținerea și costurile generate de aceste sisteme, ele vor fi achitate de către beneficiari.
La nivelul municipiului Târgu Jiu există aproape 4.500 de locuri de parcare, iar în perioada următoare se vor mai realiza încă aproximativ 1000 de parcări de reședință.


