GALERIE FOTO: Ea este blondina care vrea să facă legea în oraș

- Advertisement -

Tot mai mulți tineri din Gorj vor să profeseze într- un domeniu care să le asigure certitudine. Majoritatea vor să lucreze la stat, deoarece ar avea un serviciu sigur. Chiar dacă acest lucru presupune un efort mai mare în slujba cetățeanului, nimic nu îi sperie pe tinerii ambițioși. Cei mai mulţi îşi doresc să devină poliţişti, să îmbrace uniforma de jandarm sau să devină pompieri. Cu aceleași gânduri pleacă la drum și o tânără din Târgu Jiu. Ambițioasă de fel, Alice vrea să profeseze în Jandarmerie. Blondina este elevă în clasa a XII-a la un prestigios liceu din municipiu. În vară urmează să susțină examenul de bacalaureat, așa că se pregătește intens pentru această etapă extrem de importantă, deoarece este una care își va pune amprenta și pe cariera mult visată.

,, Sunt o persoană puternică, ambițioasă, optimistă și îmi place să obțin tot ceea ce îmi doresc. Ador să ies cu prietenii, să mă distrez, să cunosc persoane noi. Pot să mai adaug că am un hobby care mă relaxează și mă binedispune , dansul. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de studii, mă concentrez pe acest aspect pentru că vreau să profesez într-un domeniu care presupune seriozitate, precizie și devotament. Mai exact îmi doresc să îmbrac uniforma de jandarm. Sunt fericită că la examenul de admitere nu se mai ține cont de înălțime, însă dacă nu reușesc aici, nu mă dau bătută, încerc să devin stewardesă”, a precizat Alice pentru Tv Sud.

Târgujianca este conștientă că în Jandarmerie condiţia fizică presupune un efort deosebit, dar nimic nu o sperie. Alice își dorește să fie în slujba legii, iar acest lucru o motivează zi de zi.

 

Articole recente