Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, a declarat că cererea depusă de mămicile din Târgu Jiu a fost analizată. Comisia de ordine publică a discutat pe marginea acestui subiect și a stabilit în ce condiții se va desfășura manifestarea. Potrivit lui Aurel Popescu, protestul a fost aprobat și se va desfășura, luni, 19 februarie, între orele 15.00 și 17.00.
Mămicile din Târgu Jiu și-au cerut dreptul de a protesta față de condițiile din spitalele din Gorj. Acestea au declarat că va fi un protest mut, iar nemulțumirile vor fi exprimate doar prin pancarde. Inițiativa a venit ca urmare a numeroaselor tragedii care s-au petrecut în ultima perioadă.


