Pompierii din cadru ISU Vâlcea au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se desfășura la o casă din orașul Râmnicu Vâlcea. Proprietara casei este cea care și-a incendiat casa. Femeia a aprins focul în vecinătatea locuinței iar apoi, a plecat, și l-a lăsat nesupravegheat.
„Până la stingerea incendiului, a ars acoperișul din lemn al casei în suprafață de aproximativ 24 mp. și s-a deteriorat învelitoarea din plăci de azbociment și țiglă. După aproximativ două ore de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri din jur. Cercetările preliminare arată că flăcările s-ar fi declanșat după ce proprietara a făcut focul în imediata apropiere a locuinței” au precizat reprezentanții ISU Vâlcea.


