Urmărit internaţional, prins la Târgu-Jiu

- Advertisement -

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în colaborare cu cei de la Rutieră au depistat, în urmă cu puţin timp, pe raza municipiului Târgu-Jiu, o persoană care figura ca fiind urmărită la nivel naţional şi internaţional. „Urmare a activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat pe F.G., de 33 ani, domiciliat în comuna Bustuchin, care, în baza a două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise în anul 2012 de către Judecătoria Târgu-Jiu, a fost condamnat  la 4 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune”, a anunţat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. Tânărul a fost dus în centrul de reţinere şi arestare al Poliţiei Gorj.

Articole recente