Lipsa de cadre medicale nu se face simțită doar în spitale, ci și în școlile din Târgu Jiu. Reprezentanții primăriei susțin că la cele 53 de unități de învățământ din municipiu nu sunt decât 30 de cadre medicale, astfel că un medic este nevoit să asigure actul de sănătate la mai multe școli.
La nivelul municipiului Târgu Jiu ar mai fi nevoie de aproape 30 de medici și asistenți medicali. Posturile sunt însă blocate, fapt care face imposibilă ocuparea lor.
Din această cauză, doar norocul i-a ajutat și nu a existat vreun virus care să-i afecteze pe elevi. Fizic vorbind, un medic nu poate să fie prezent în același timp în mai multe locuri.
Sunt însă școli care nu au nici măcar cabinete amenajate acolo unde cadrele medicale să își desfășoare activitate. Reprezentanții primăriei susțin însă că nu este nicio problemă, deoarece elevii de la unitățile respective pot merge la școlile în care funcționează cabinetele medicale.


