UPDATE 14.30 Delegaţia PMP, condusă de fostul preşedinte Traian Băsescu, a ajuns la consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis. Din delegaţia PMP mai fac parte preşedinţii executivi Eugen Tomac şi Valeriu Steriu, Dorin Bădulescu, liderul senatorilor PMP, şi deputatul Cătălina Bozianu.
UPDATE 14.00 Delegaţia USR a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis. Delegaţia USR este compusă din Dan Barna, Vlad Alexandrescu, Elek Levente, Ionuţ Moşteanu şi Florina Presadă.
UPDATE 13.40 Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PNL s-a încheiat după aproximativ 40 de minute.
„PNL a luat decizia de a nu participa la nicio formulă de guvernare care cuprinde PSD, de a vota împotriva oricărei formule de guvernare care conţine PSD. Opţiunea pe care am exprimat-o şi preşedintelui este pentru provocare de alegeri anticipate, deoarece considerăm că opţiunea populaţiei de astăzi nu mai are nicio legătură cu opţiunea populaţiei formulate la alegerile din 11 decembrie 2016. L-am informat pe preşedinte că PNL, în cazul în care i se va solicita, îşi poate asuma răspunderea de a demara negocieri pentru formarea unui majorităţi parlamentare care să sprijine un guvern fără PSD„, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic orban, după întâlnirea cu şeful statului.
UPDATE 13.00 Delegaţia PNL a ajuns la Cotroceni pentru consultări cu preşedintele Klaus Iohannis. Delegaţia liberalilor este condusă de Ludovic Orban. Din delegaţia PNL mai fac parte şi Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Robert Sighiartău şi Vlad Nistor.
Alături de şeful statului se află consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan şi consilierul de stat Daniela Bârsan.
Partidul Naţional Liberal a venit la Cotroceni cu mandatul de a solicita alegeri anticipate
UPDATE 12.25 Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PSD-ALDE s-au încheiat după aproximativ 25 de minute. Liviu Dragnea a anunţat că i-au prezentat şefului statului că PSD şi ALDE o susţin pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier.
„Am avut o întalnire cu preşedintele în acest format, împreună cu ALDE. I-am prezentat în mod oficial şi direct propunerea noastră în persoana doamnei Viorica Dăncilă. I-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată ca propunere. Daniel Chitoiu l-a informat că ALDE o sustine pe doamna Viorica Dăncilă. I-am explicat de ce am facut-o un tabel cu parlamentarii care o susţin”, a spus Dragnea.
Liviu Dragnea a mai spus că Viorica Dăncilă şi-a luat angajamentul că va respecta programul de guvernare.
„Am discutat şi despre faptul că şi ieri şi azi am avut discuţii cu doamna Dăncilă despre angajamentul dumneaei de a-si asuma progrogramul de guvernare, argumentele noastre privind experienţa ei”.
De asemenea, liderul PSD i-a spus şefului statului şi care sunt calităţile umane ale Vioricăi Dăncilă, „o doamnă neconflictuală, care a avut relaţii bune cu absolut toată lumea”, cu o comunicare corectă, decentă şi echilibrată.
„Preşedintele va lua o decizie azi sau mâine”, a anunţat Liviu Dragnea.
UPDATE 12.00 Consultările de la Cotroceni dintre preşedintele Klaus Iohannis şi delegaţia PSD – ALDE pentru desemnarea unui premier au început. Delegaţia PSD-ALDE este condusă de preşedintele social-democrat Liviu Dragnea. Din delegaţie mai fac parte vicepremierul Paul Stănescu şi secretarul general al PSD, Marian Neascu. ALDE este reprezentată la consultări de Daniel Chiţoiu şi Graţiela Gavrilescu.
Propunerea PSD – ALDE pentru funcţia de premier este Viorica Dăncilă.
Alături de şeful statului, la consultări participă consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan şi consilierul de stat Dana Bârsan, potrivit rtv.net.


