FOTO: Este WOW! Așa arată una dintre cele mai frumoase profesoare din Târgu Jiu

- Advertisement -

Cadrele didactice sunt cele care, într-o oarecare măsură, modelează viitorul copiilor. Astfel că, modul  în care un dascăl  se prezintă la oră determină  interesul și setea de cunoaștere  pe care un elev le poate avea față de materia respectivă.  După acest principiu se ghidează și Georgiana, o tânără profesoară  care predă într-o  unitate de învățământ din municipiul Târgu Jiu. La 27 de ani, cadrul didactic se poate mândri cu activitatea sa, iar acest lucru este de lăudat. Faptul că i-a plăcut să lucreze cu copiii  a ambiționat-o,iar acum este apreciată de sute de elevi, dar și de părinții acestora.

,, Au trecut mai mult de șapte  ani de când am ajuns să  lucrez într- o instituție de învățământ. Sunt mândră  că fac parte dintr-un colectiv minunat în cadrul unui prestigios liceu din Târgu Jiu,eu îndeplinindu-mi activitatea de profesor în învățământul primar. Recunosc că  timpul petrecut cu elevii este pentru mine pasiune, emoție și suflet ,muncă multă dar și dăruire. Devotamentul m-a făcut să reușesc ceea ce mi-am propus și să mă autodepășesc. Până  acum aceasta este cea mai mare împlinire pentru  mine. De curând mi-am realizat o altă dorință , aceea de a avea căsuța mea, pe care am început deja să  o aranjez după sufletul meu și să  o decorez în spiritul sărbătorilor de iarnă. Părinții mei au fost mereu alături de mine ,au știut să îmi dea o educație aleasă , iar pentru  asta le mulțumesc și o sa le fiu mereu recunoscătoare. Sunt o persoană ambițioasă, puternică , credincioasă  și optimistă. Mereu am considerat că fiecare dintre noi are în viața  de urcat un munte,mai mare sau mai mic. Important este să nu renunțam la primul obstacol,ci să continuăm deoarece odată ce am ajuns în “vârf “ satisfacția că  ai câștigat lupta cu muntele este enormă,iar priveliștea e minunată. Îmi place să  călătoresc , să  descopăr locuri noi și obiceiuri. Am mare grijă de aspectul meu fizic,  iar pentru asta vizitez saloane de înfrumusețare profesionale. Îmi mențin echilibrul și forma fizică  prin sport dar și prin alimentație. Încerc să păstrez un stil de viața sănătos”, a precizat Georgiana pentru Tv Sud.

 

Articole recente