Casa Regala a anuntat programul complet pentru sambata, 16 decembrie, ziua in care va fi inmormantat regele Mihai.
La ora 10:45, sicriul cu trupul neinsufletit al regelui Mihai, purtat de 8 militari, va iesi din Palatul Regal spre Piata Palatului, moment in care vor incepe sa bata clopotele de la toate bisericile din imprejurimi si se va da un semnal de trompeta unic.
La ora 11:00 se va da al doilea semnal funerar de trompeta, care va marca inceperea ceremoniei religioase si militare.
In intervalul 11:00 – 11:20 se formeaza convoiul, iar sicriul cu trupul neinsufletit al Majestatii Sale va fi depus pe un afet de tun, ce va fi tras de un vehicul militar.
Dupa ce convoiul ajunge la Catedrala, in intervalul orar 12:50 – 14:00, va avea loc slujba de inmormantare oficiata de PF Daniel.
La 14:05, cortegiul funebru porneste spre Gara Regala Baneasa pe traseul Piata Unirii – Piata Universitatii – Piata Romana – Piata Victoriei – Piata Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Bd. Kiseleff – Gara Baneasa.
La 14:35, Trenul Regal va porni spre Curtea de Arges, unde va ajunge la 17:30.
20 de minute mai tarziu, sicriul va fi purtat in Catedrala Manastirii Curtea de Arges.
In intervalul 17:50 – 18:20, se va desfasura slujba de inhumare in Catedrala, ce va fi oficiata de IPS mitropolitul Nifon, arhiepiscop al Targovistei si exarh patriarhal, IPS Calinic, arhiepiscopul Argesului si Muscelului si IPS mitropolitul Iosif al Europei Occidentale, alaturi de un sobor de preoti.
La 18:40, sicriul va fi coborat in cripta Catedralei, moment in care doar Familia Regala romana va fi prezenta.
In acelasi timp, vor fi trase 21 de salve de tun de catre Brigada 30 Garda si vor fi intonate Imnul National si Imnul Regal.
Ora 18:50 va marca incheierea ceremoniei funerare, cand va fi tras semnalul de trompeta „Stingerea”.
La inmormantarea regelui Mihai si-au anuntat prezenta mai multe Familii Regale.
Printre acestea se numara Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franta, Prusia, Italia si Portugalia.
Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria si Germania, Familia Mare Ducala de Baden, Familia Regala de Wurttemberg si Familia Princiara de Ligne.
Sursa: ziare.com


