Monumentul ilegal de la Hobița, demolat

- Advertisement -

Călinoiu a demolat replicile operelor lui Brâncuși și un monument ridicat ilegal lângă Casa memorială «Constantin Brâncuși» de la Hobița. Președintele Consiliului Județean Gorj a luat această măsură după ce, la emisiunea «Ora Adevărului» de la Tv Sud, s-au prezentat imagini cu edificiile ridicate în Peștișani.

După ce a promis că într-o săptămâna va verifica și va lua măsurile necesare pentru îndepărtarea replicii Coloanei Infinitului și a unei lucrări ridicate ilegal la Hobița, Ion Călinoiu a reușit să mobilizeze instituțiile statului să-și facă datoria.

Măsurile luate de Călinoiu vin la numai o săptămână după ce a promis la Tv Sud că se va implica în rezolvarea acestei situații. Președintele Consiliului Județean Gorj a avertizat că orice edificiu fără aviz de construcție riscă aceeași soartă mai ales dacă impieteză comori culturale, cum este opera brâncușiană.

Potrivit unor informații din zonă, mai există în Gorj o replică a Coloanei Infinitului, amplasată la Tismana în aceleași condiții ca și cea demolată zilele trecute.

Articole recente