Românul care trăiește în munți şi-a dedicat viaţa cunoaşterii puterilor vindecătoare ale plantelor, pe care a învăţat să le întrebuinţeze de la bătrânii satelor. Are opt fiice şi vrea să le lase moştenire zestrea tradiţiilor din vremurile arhaice.
Robert Stănilă trăiește într-un sat mic, izolat, aflat la granița județelor Hunedoara și Arad numit Pojoga și este un adevărat vraci printer oamenii din zonă. Se dinstinge ușor printer localnici prin graiul său arhaic și portul său ce ne duce cu gândul la viața monahală. Vraciul are 57 de ani și l-a înzestrat Dumnezeu cu opt fete. Locuiește împreună cu familia într-o casă modestă la marginea satului. Nu are televizor și nici internet, dar are o adevărată comoară: zeci de cutii cu plante puse la uscat din care face tincturi și ceaiuri, cu care tratează aproape orice boală. În casă, printre nenumăratele jucării de pluş cumpărate pentru cele mai mici fete ale sale, a adunat costume populare şi cărţi. Unele volume sunt vechi de două – trei secole, şi cuprind scrieri chirilice, pe care Ruben le desluşeşte cu uşurinţă. De aici a aflat tainele plantelor pe care le foloseau strămoşii noştri pentru a-şi alina durerile. În caietele sale, Ruben a trecut numele şi proprietăţile ierburilor pe care le cunoaşte, bolile pe care le pot alina, dar şi unele reţete vindecătoare pe care le-a conceput el şi le-a testat de-a lungul timpului.
O mulţime de oameni, localnici şi străini i-au trecut pragul în ultimii ani, pentru a-i cere sfaturi şi reţete naturiste.
A fost pădurar. A coborât în Pojoga de la munte, din cătunele Tării Moților.
Are multe întâmplări de povestit din perioada în care se afla în mijlocul pădurii
Nu doar barba de călugăr şi straiele populare îl fac un personaj aparte, ci, mai ales, pasiunea căreia i-a dedicat cea mai parte a vieţii. Localnicii îl privesc ca pe un om misterios venit din alte vremuri, care s-a încăpăţânat să nu renunţe la tradiţiile vechi de pe vremea dacilor.
Bărbatul care trăiește ca un vraci dac
- Advertisement -


