Noi amănunte ies la iveală în cazul traficului de muniţie de la Sadu! După ce judecătorii gorjeni au decis să-i lase în libertate pe doi dintre angajaţii unităţii, depistaţi cu mercur în dulap, procurorii au anunţat astăzi motivele pentru care aceştia trebuie să ajungă imediat după gratii. Reprezentanţii Parchetului Judeţean Gorj susţin că lăsarea acestora în libertate ar putea crea riscul exercitării de presiuni asupra subordonaţilor şi colegilor de muncă, martori în acest dosar.
Procurorii susţin că soluţia judecătorilor de la Tribunalul Gorj, care i-au obligat pe cei doi suspecţi doar să nu părăsească localitatea de domiciliu, este netemeinică. Tocmai din acest motiv au formulat recurs.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj mai spun că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Procurorii au stabilit că celălalt suspect a primit cheia de la dulapul din uzină şi a ştiut despre cantitatea de mercur, dar şi despre cartuşele nepercutate.
Tot anchetatorii spun că cei doi nu puteau să deţină şi să folosească muniţie şi substanţe toxice şi nu erau autorizaţi să depoziteze astfel de materiale în unitate. Niciunul nu poate să justifice provenienţa muniţiei şi a mercurului. Pericolul faptelor săvârşite de aceştia este cu atât mai mare, spun procurorii, cu cât dulapul la care aveau acces exclusiv cei doi este situat într-un depozit în care se găsea o cantitate mare de muniţie, peste patru milioane de cartuşe, existând pericolul de incendiu sau explozie. În această secţie în care cei doi îşi desfăşoară activitatea, în 2011 s-a produs o deflagraţie soldată cu moartea a două persoane.


