Inspectorii de la Curtea de Conturi se află la Complexul Energetic Hunedoara pentru a verifica dacă la societatea hunedoreană conducerea a recuperat prejudiciile constatate în urma controlului din 2014.
Controlul Curții de Conturi la Complexul Energetic Hunedoara va dura peste o lună de zile, iar printre obiective figurează și constatarea faptului dacă au fost recuperate prejudiciile constatate în urma controlului din 2014.
”Referitor la înlăturarea neregulilor consemnate în raportul de control, stabilirea prejudiciilor și recuperarea acestora, vă informăm că aceste aspecte sunt verificate în perioada 6.11.2017-15.12.2017, cu ocazia acțiunii de control ”Control privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului”, aflată în desfășurare la Complexul Energetic Hunedoara, conform planului de activitate al Curții de Conturi aprobat prin hotărârea Plenului nr.275/28.07.2016”, susține Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi, într-un răspuns oferit senatorului hunedorean Carmen Hărău.
Președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara, Ioan Stamin Purcaru, recunoaște că inspectorii Curții de Conturi verifică societatea. Purcaru susține însă că nu știe care este scopul acestor verificări.
Prejudiciu de 14 milioane de lei
În urma controlului din anul 2014, inspectorii Curții de Conturi au constatat la Complexul Energetic Hunedoara un prejudiciu de aproape 14 milioane de lei. Pentru acest prejudiciu, Curtea de Conturi a trimis raportul la instanță, acuzația fiind de abuz în serviciu.
La finele anului 2014, Curtea de Conturi a încheiat procesul verbal de constatare nr. 1572/11261/2 din 22 decembrie. Raportul, unul de abuz în serviciu, indica un prejudiciu estimat în valoare de 13.875.740 lei. În vara lui 2015, prin hotărârea de plen 231/09.07.2015 dosarul abuzului în serviciu a fost transmis, potrivit Curții de Conturi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
Cum nu avea competență în cercetarea acestei sesizări, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a retransmis dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, la finele lunii iulie 2015.
”A existat în baza noastră de date dosarul 3240/P/2015 în care într-adevăr a fost o sesizare a curții de conturi vizavi de complexul Energetic Hunedoara pentru abuz în serviciu. acest dosar a fost reunit la un alt dosar penal 2336/P/2015 și dosarul nou format în urma reunirii a fost declinat la dna alba iulia, anul trecut, la 30.09.2015”, declara, în iulie anul trecut, pentru GDD, Alin Sfetcovici, procuror la parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Într-un final, dosarul a ajuns la DNA Alba. Însă de aici nu se mai știe nimic de el.
”La data prezentei nu avem nicio comunicare privind stadiul soluționării dosarului penal de la organele abilitate”, spun reprezentanții Curții de Conturi.
Informațiile Gazetei de Dimineață arată că abuzul în serviciu descoperit de inspectorii Curții de Conturi vizează contractele de cărbune, contractele cu Termogazul și furturile de motorină


