Bărbaţii acasă, femeile muncesc

- Advertisement -

Evoluţie spectaculoasă a şomajului în judeţul Gorj. O statistică realizată de specialiştii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj scoate la iveală diferenţe uriaşe de la un deceniu la altul. Dacă în urmă cu 20 de ani, în judeţ erau înregistraţi puţin peste două mii de oameni fără loc de muncă, în 2013, numărul acestora este de aproape şase ori mai mare. Atunci, doar femeile nu aveau job, acum s-a întors roata. Doamnele pun osul la muncă, iar domnii stau acasă.

Din totalul de aproximativ 380.000 de persoane, cât numără populaţia judeţului Gorj, peste 10.000 îşi caută cu disperare un loc de muncă. Dintre acestea, doar jumătate primesc şi indemnizaţie. Bărbaţii îngroaşă numărul şomerilor, fiind mai mulţi decât femeile care stau acasă.

Aşadar, la Gorj avem mai mulţi bărbaţi în şomaj, în timp ce femeile pun osul la muncă. Să nu vă gândiţi că reprezentanţii sexului puternic nu şi-ar dori să meargă la serviciu, dar, spun ei, nimeni nu-i primeşte, după o anumită vârstă. Spre exemplu, Ion Ciucă, un bărbat de 56 de ani, din Târgu-Jiu, a lucrat trei decenii ca şofer, iar de câţiva ani a muncit la o fabrică de cherestea, acum însă a fost disponibilizat. De şase luni, toţi angajatorii îi oferă doar promisiuni.

Cum explică domnul din imagine faptul că bărbaţii sunt mai mulţi la număr decât femeile, când vine vorba de şomaj?

Alţi bărbaţi s-au gândit să se orienteze către alte meserii.

Dar să revenim la femei. Din cele 4956 înregistrate pe lista şomerilor, mai puţin de o mie au sub 25 de ani, patru sute între 25 şi 29 de ani şi cele mai multe, peste 1500, între 40 şi 49 de ani. La bărbaţi, cei mai mulţi şomeri, în jur de 1700, întâmpină probleme în găsirea unui loc de muncă la vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani. Să nu vă gândiţi că situaţia a fost alarmantă tot timpul la Gorj. În 1991, spre exemplu, erau înregistraţi puţin peste două mii de oameni fără job. Atunci erau femei în proporţie de peste 90 la sută.

În această săptămână sunt puse la bătaie pentru mii de șomeri doar 73 de locuri în meserii precum agent de pază, sudor, electrician şi şofer. În judeţul Gorj sunt înregistraţi 75.700 de salariaţi.

Articole recente