Opt reținuți la UM Sadu

- Advertisement -

Noapte agitată la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Opt angajați de la Uzina Mecanică Sadu, în frunte cu directorul Nicolae Dijmărescu, au fost reținuți, pentru 24 de ore de procurorii gorjeni. Aceștia sunt acuzați că au sustras și vândut sute cartușe și mai multe kilograme de mercur. Reținerile au avut loc în urma unui flagrant.

Mobilizare de forțe ieri la Uzina Mecanică Sadu. Polițiștii gorjeni, sprijiniți de cei ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și SRI au reușit să prindă în flagrant un angajat al uzinei, care sustrăsese peste 200 de cartușe de diferite tipuri și calibre, pe care intenționa să le vândă pe piața neagră. Oamenii legii au efectuat percheziții atât la UM Sadu, cât și la locuințele a doi suspecți, ulterior fiind aduși la audieri nu mai puțin de opt persoane. Printre cei audiați se numără directorul Uzinei Mecanice Sadu, Nicolae Dijmărescu, dar și președintee PC Gorj, Marius Borcan, șeful pazei de la uzină. În urma audierilor, pe numele celor opt suspecți au fost emise mandate de reținere pentru 24 de ore.

Din declarațiile procurorilor, toți cei reținuți au avut un acord tacit, care a favorizat comiterea infracțiunilor de trafic de muniție. Marius Borcan, președintele Partidului Conservator, care era și șeful servicului de pază din cadrul uzinei s-a declarat nevinovat.

Nu doar muniție au reușit să vândă, ci și mercur. Mai multe kilograme din lichidul toxic au fost vândute pe piața neagră a infractorilor.

Articole recente