Poveste de viață

- Advertisement -

A intrat în şut, cum spun minerii, şi s-a trezit într-o colivie de sticlă a unui spital din Bucureşti. Liviu Cârlig, minerul din Petrila, care a fost ars în explozia de la Mina Uricani respiră natural începând de vineri. Mai mult, sâmbătă a fost prima zi în care a vorbit cu familia. Trei mineri au supravieţuit. Colegul lor, Aurel Anghel, însă nu a mai putut fi salvat.

Liviu Cârlig, supravieţutior

Întrebarea care a zdruncinat liniştea unui dialog: Anghel? Unde e Anghel?

După aproape o săptămână de la momentul în care a fost rupt de viaţa reală, minerul Liviu Cârlig – una dintre cele trei victime supravieţuitoare de la mina Uricani – a vorbit. A vorbit silabisit şi în şoaptă, dar articulat. Dureros de articulat dacă analizăm linia dialogului dintre acesta şi sora lui, aflată la el la spital.

„M-a întrebat de Anghel. Unde e Anghel? Asta repeta. Vă spun sincer că nu am putut să-i spun adevărul. Îi curgeau lacrimile şi nu am ştiut ce să fac. I-am spus că e la Petroşani. Nu s-a mulţumit, a vrut să afle de ce nu l-au dus şi pe el acolo la spital. Ce să-i fi spus, era prea trist”, povesteşte, gâtuit, şi sora minerului Claudia Cârlig.

Bărbatul a fost deconectat, vineri, de la „plămânul artificial” prin care respira. Medicii de la Spitalul de Arşi din Bucureşti au decis scoaterea minerului din coma indusă. La o zi de la acel moment, Liviu Cârlig, stă pe şezut şi vorbeşte.

„Eu i-am tot povestit şi despre colegii lui, şi despre Băran şi despre Tiba. Am crezut că aşa pot ocoli partea dureroasă cu Aurel Anghel”, a completat sora minerului.

Femeia a declarat pentru Gazeta de dimineaţă că fratele său îşi aminteşte tot, de acolo din puţul morţii.

„Îi curgeau lacrimile. E tare trist. Mi-a povestit cum şi-a tras gluga pe cap, s-a aşezat ciuci şi a încercat să se protejeze. Sigur îşi aminteşte mai multe, dar nu l-am mai lăsat să-mi povestească. Nu am vrut să-i fac rău”, a explicat Claudia Cârlig.

Bărbatul a fost scos din subteran de colegii lui. A suferit atât arsuri pe corp, cât ale căilor aeriene. A fost transportat, alături de ceilalţi doi supravieţuitori, la unităţi medicale din Bucureşti.

Liviu Cârlig are 44 de ani, trei copii, dintre care doi minori, şi a ajuns la Mina Uricani după ce Mina Petrila a fost închisă, scrie gazeta de dimineață.

Articole recente