Mischie ar putea scăpa de puşcărie

- Advertisement -

Mischie ar putea scăpa de puşcărie peste o lună! Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a  formulat o cerere de amânare a executării pedepsei, care va analizată luna viitoare de către judecătorii de la Tribunalu l Gorj. Acesta a fost condamnat definitiv luni seara la patru ani de detenţie în cel mai vechi dosar de corupţie din România.

Verdictul va fi dat de magistraţii de la Tribunalul Gorj pe 16 aprilie, la o lună de la condamnarea la închisoare a lui Nicolae Mischie. Vârsta şi problemele de sănătate ar putea să-l ajute pe fostul baron de Gorj să amâne executarea pedepsei, însă până când se va pronunţa instanţa acesta va rămâne în Penitenciarul Târgu-Jiu. Chiar dacă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au decis luni seara că trebuie să facă puşcărie pentru luare de mită, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a declarat permanent că este nevinovat şi a avertizat că-şi va căuta dreptatea la CEDO.

Acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare, fiind valabilă sentinţa dictată anul trecut la Curtea de Apel Timişoara. Mischie a fost cercetat opt ani pentru luare de mită, infracțiune care ar fi fost comisă în anul 2000, acesta fiind acuzat că și-a renovat mai multe case cu ajutorul firmei afaceristului Clement Mocanu, ajutându-l, în schimb, să obţină mai multe lucrări în judeţ. El a fost denunţat în 2004 chiar de afaceristul Clement Mocanu. Dacă în aprilie nu va primi un răspuns favorabil, pentru că are 68 de ani, Mischie ar putea să scape cu executarea doar a unei treimi din pedeapsa şi să fie eliberat condiţionat dupa 1 an şi 4 luni.

Articole recente