Eliberat din închisoare în cazul Țundrea

- Advertisement -

Verdict neașteptat din partea magistraților! În timp ce Marcel Țundrea a executat o pedeapsă de 12 ani, deși era nevinovat, adevăratul autor al crimei din 1992 va fi eliberat după doar cinci ani de executare a pedepsei. Astfel, Gheorghe Avram va fi eliberat condiționat din Penitenciarul din Târgu Jiu, decizia fiind una definitivă.

”Admite propunerea Comisiei pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu de liberare condiţionată a condamnatului Avram Gheorghe, deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Avram Gheorghe, aliat în executarea pedepsei de 25 ani închisoare”, a stabilit instanţa.

Bărbatul de 46 de ani, din Pojogeni, pentru care Marcel Ţundrea a stat nevinovat în închisoare, a fost condamnat, în anul 2012, la 25 de ani de închisoare pentru fapta comisă, însă a fost eliberat după cinci ani, deoarece a executat o parte din pedeapsă pentru un alt omor.

”Scade perioada executată de la 18 august 1992 – 31 mai 1993, 31 ianuarie 1995 – 21 iulie 2009 şi de la 01 februarie 2011 la zi”, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Țundrea a fost principalul suspect în cazul morții unei tinere de 14 ani, găsită decedată pe malul unui pârâu. Pe atunci, Marcel Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, fiind acuzat de viol și omor. Pe parcursul celor 12 ani, cât a stat după gratii, Țundrea a făcut numeroase demersuri pentru a demonstra că este nevinovat. În urma unui test ADN, a reieșit faptul că nu Marcel Ţundrea a violat-o pe minora de 14 ani, testele ştiinţifice ulterioare indicându-l pe Gheorghe Avram ca autor al faptelor respective.

În cursul zilei de astăzi, Avram va părăsi Penitenciarul din Târgu Jiu, decizia magistraților fiind una definitivă.

Articole recente