Bebeluș mort în timpul botezului. Poliția face cercetări!

- Advertisement -

Caz șocant la Iași, în localitatea Ciurea. Un bebeluș de numai două luni a murit, după ce i s-a făcut rău în timpul botezului. Familia a venit cu micuțul la biserică pentru a-l creștina și, potrivit anchetatorilor, bebelușul a plâns pe tot parcursul slujbei. Mama sa i-a dat să mămânce, iar ceremonia a continuat, copilul fiind scăldat în cristelniță. Când a fost scos din apă, părinţii copilului au constatat că micuţul nu mai respiră, astfel că au fost începute manevrele de resuscitare. La fața locului a fost chemată și o ambulanță, copilul fiind dus la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi. Bebeluşul a murit la spital, iar poliţiştii au demarat cercetări în acest caz.

„Va fi efectuată necropsia, în urma căreia vor fi stabilite cauzele decesului. Nu se poate spune deocamdată că moartea a survenit prin înec, în momentul în care a fost introdus în cristelniţă. Asta se va stabili în urma necropsiei. Am început cercetări în acest caz”, a declarat luni, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjiac.

 

Articole recente