Campanie în școli

- Advertisement -

Inspectoratul General al Poliției Române a inițiat Campania ”Școala în siguranță”, cu scopul prevenirii conduitelor violente în rândul tinerilor.Campania se va desfășura la nivel național, în perioada 04 – 29 septembrie, având ca grup țintă publicul larg, cu accent pe elevi.

„Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor este una din prioritățile Poliției Române, stabilite în activitatea de prevenire a criminalității, școala fiind, alături de familie, un mediu important de formare a caracterelor tinere, de socializare, de asimilare a unor cunoștințe teoretice, dar și de educare. Prevenirea conduitelor violente în rândul minorilor, pot determina formarea unor generații de tineri care resping tentațiile ilicite și anturajele delincvente.

Astfel, orice demers educativ-preventiv, mai cu seama unul de informare a publicului larg cu privire la necesitatea adoptării măsurilor elementare de auto-protecție, este menit să asigure un climat social propice dezvoltării unui comportament adecvat. Informarea și modelarea comportamentului copiilor în spiritul prevenirii criminalității și victimizării, în mediul școlar, reprezintă scopul pentru care Inspectoratul General al Poliției Române a inițiat Campania ”Școala în siguranță”.

Campania se va desfășura la nivel național, în perioada 04 – 29.09.2017, având ca grup țintă publicul larg, cu accent pe elevi, fiind totodată implementată de către polițiști în unitățile de învățământ din județul Gorj.

Direcțiile de acțiune ale campaniei sunt reprezentate de:

·        Informarea publicului larg (elevi, părinți, cadre didactice) cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării și consecințele legale asociate faptelor antisociale;

·        Informarea publicului larg cu privire la competențele și atribuțiile polițiștilor de la structurile de ordine publică (proximitate) și prevenire,  în activitățile de informare derulate în unitățile de învățământ.

·        Mediatizarea activităților preventive.

În acest sens, vor fi desfășurate zilnic activități informativ-preventiv în unitățile de învățământ și vor fi transmise mesaje pozitive, în vederea prevenirii incidentelor în școli.

Mesaje pozitive:

”Școala și-a deschis porțile, iar copiii au pășit din nou în clase, nerăbdători să își revadă colegii și profesorii. Prima zi de școală a decurs fără probleme pentru că polițiștii au fost lângă elevi, dascăli, părinți, iar cei mici au respectat recomandările oamenilor legii” și :

  •         au mers spre școală doar prin zone circulate;
  •         au stat de vorbă doar cu persoane cunoscute;
  •         au evitat să aibă asupra lor obiecte de valoare.

”În drum spre școală, copiii au fost prudenți și au circulat corect. Și aceasta deoarece polițiștii au fost alături de ei și i-au învățat că o zi fără incidente de circulație înseamnă”:

  • ·        Să traverseze fără să alerge și numai după ce în prealabil s-au asigurat că șoferii i-au văzut și au oprit;
  • ·        Să circule cu bicicleta doar pe pistele special amenajate sau prin parcuri;
  • ·        Să evite să asculte muzică la căști și să fie atenți la drum”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Articole recente