Pensiile speciale ale civililor şi militarilor au costat bugetul de stat peste 714 milioane de euro în prima jumătate a anului 2017, arată datele transmise exclusiv pentru ECONOMICA.NET de către cele patru Case de Pensii care le plătesc. Mai puţin de 160.000 de oameni au încasat în luna iunie pensie specială.
Peste 714 milioane de euro am plătit doar de la bugetul de stat pentru pensiile speciale ale civililor şi militarilor, în primul semestru al anului 2017, arată informaţiile centralizate de Economica de la cele patru Case de Pensii care le plătesc.
Iată defalcat cât am plătit pentru fiecare:
Am plătit aproape 644 de milioane de euro de la bugetul de stat pentru pensiile speciale ale pensionarilor militari, în numai jumătate de an.
Pensiile speciale ale pensionarilor din rândul poliţiştilor, militarilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au costat bugetul de stat circa 644 de milioane de euro, în prima jumătate a anului 2017, arată datele transmise exclusiv pentru Economica de către Casele de Pensii Sectoriale care le administrează.
- 150.103 de pensionari din rândul poliţiştilor, militarilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au încasat pensii speciale în luna iunie a acestui an, arată datele transmise exclusiv pentru Economica de Casele de Pensii Sectoriale care administrează pensiile militare.
Iată defalcat cât am plătit în primul semestru din 2017 pentru pensiile speciale ale pensionarilor din Apărare, din Ministerul de Interne şi din SRI:
Peste 297,39 de milioane de euro am plătit de la bugetul de stat pentru plata pensiilor speciale din Apărare, în primul semestru din acest an, potrivit informaţiilor comunicate exclusiv pentru ECONOMICA.NET de Casa de Pensii Sectorială a MApN.
- Aproape 79.000 de oameni încasează pensii militare plătite de Casa de Pensii Sectorială a MApN.


