Angajații de la Sind Jilț care și-au pierdut locurile de muncă nu mai au nicio speranță din partea sindicatelor. Grav este că nici pentru cei care au rămas veștile nu sunt tocmai bune. Dacă la expirarea acordului cu CEO, din luna august nu se va încheia un nou contract pe doi ani, societatea prestatoare de servicii din minerit și energie va intra în faliment.
Adrian Marciuc, președintele Sindicatului Mine Energie Jilţ Turceni, avertizează că există riscul ca cei 213 oameni care au mai rămas la Sind Jilț să fie și ei trimiși acasă în cazul în care Complexul Energetic Oltenia nu va prelungi contractul cu unitatea de la Mătăsari, care expiră la sfârșitul lunii iulie.
În ceea ce privește ajutorul promis celor 150 de angajai trimiși acasă la începutul anului, nu se mai poate face nimic. Liderii de sindicat susțin că este vina conduceri CEO pentru ceea ce se întâmplă la Sind Jilț, iar, pe de altă parte, administrația spune că este vorba despre managementul defectuos practicat de liderii de sindicat. Sind Jilț este firma prestatoare de servicii în minerit și energie, înființată de sindicate. Una dintre variantele la care se putea recurge era transferarea celor 150 de angajați dsponibilizați către Minprest, idee la care pare că s-a și renunțat între timp.


