Pleacă şefii ISJ

- Advertisement -

Era conducerii PDL a învăţământului gorjean este pe cale să se încheie. Inspectorul general adjunct, Gheorghe Mitescu, şi-a dat în sfârşit demisia din funcţie, după 7 ani de când se află la şefia instituţiei. Colegul lui, Justin Paralescu, urmează a fi înlocuit şi el.

Al 2-lea om al învăţământului judeţean a confirmat astăzi că şi-a semnat demisia din fucţia de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar. Mitescu spune că a demisionat de câteva zile iar cel care trebuie să vizeze documentul e chiar ministrul educaţiei. Pedelistul vrea totuşi să mai stea pe funcţie câteva zile.

Mitescu nu a vrut să vorbească despre mandatul colegului sau Justin Paralescu. Acesta din urmă nu a fost de găsit pentru a confirma sau nu o eventuală demisie. Paralescu se află oricum în dizgraţia noii guvernări pesediste iar conform surselor e deja pe lista inspectorilor şcolari ce vor fi înlocuiţi. Gheorghe Mitescu în schimb, vrea să predea tot la Novaci.

Sub mandatul conducerii pedeliste a Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gorjul a avut cea mai slabă promovabilitate din istoria Bacalaureatului, adică mai puţin de 35 la sută.

Articole recente