Patru răniți și doi reținuți în urma unei bătăi în plină stradă

- Advertisement -

Polițiștii din Motru au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 23 respectiv 37 de ani, ambii din comuna Mătăsari, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cei doi bărbați, împreună cu alte persoane, în timp ce se aflau în zona blocurilor din Mătăsari, pe fondul unui conflict mai vechi, au iscat un scandal, exercitînd acte de violență unul împotriva celuilalt. La fața locului au fost solicitate două ambulanțe, iar patru dintre persoanele implicate în conflict au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cursul zilei de astăzi urmează ca cei doi să fie prezentați Parchetului și Judecătoriei Motru cu propuneri legale.

Articole recente