Cercetat pentru omor

- Advertisement -

Un bărbat de 85 de ani este cercetat pentru omor după ce, suspectează anchetatorii, acesta și-a ucis soția cu numeroase lovituri de lopată.

Crima s-a produs în localitatea Criva, orașul Piatra-Olt, în 30 iulie 2017. După ce și-a omorât nevasta, bărbatul a plecat de acasă, din locuinţa fiului său în care locuia de ceva vreme, refugiindu-se într-o casă de pe raza aceleiași localități. Cadavrul femeii de 78 de ani a fost găsită luni, 1 august, de fiul acestuia, atunci când bărbatul s-a întors din concediu. Bătrânul nu-și recunoaște fapte, spun surse judiciare, motiv pentru care se va dispune expertiza psihiatrică.

„În fapt, s-a reţinut că, la data de 30.07.2017, în timp ce suspectul N.M. se afla în locuinţa comună situată pe raza or. Piatra-Olt, sat Criva de Jos, jud. Olt, a exercitat, prin folosirea unei lopeţi, multiple acţiuni de agresiune fizică asupra soţiei sale N. E. (în vârstă de 78 ani), localizate la nivelul întregului corp, iar la scurt timp aceasta a decedat, fiind găsită în data de 01.08.2017 de către fiul său, scrie gds.ro.

Articole recente