Noutăţi legislative privind acordarea subvenţiilor pentru ucenici şi stagiari

- Advertisement -

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informează că  a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Conform prevederilor actului normativ menţionat, în funcție de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puțin de:

– 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;

– 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;

– 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Angajatorii care încadrează ucenici sau absolvenţi de învăţământ superior primesc, la cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie/stagiu, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, iar pentru fiecare stagiar angajat, câte 1.350 lei/lună, sume alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.

Articole recente