Ministerul Apelor şi Pădurilor a anunţat că începe demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafeţelor de pădure nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma acestora de proprietate.
Toate suprafeţele de pădure vor fi păzite de Gărzile Forestiere
”S-a dovedit că aceste suprafeţe, fiind nepăzite, sunt ţintele preferate ale hoţilor şi surse predilecte pentru tăierile ilegale. Ca parlamentar, anul acesta am modificat Codul Silvic şi am introdus noi prevederi importante, printre care şi aceasta. Odată cu intrarea în vigoare a legii, ca ministru, am şansa să o pun în aplicare. Şi vă garantez că vom mobiliza toate resursele din teritoriu, astfel încât niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai rămână nepăzit”,a precizat Doina Pană, ministrul Apelor şi Pădurilor.
Suprafaţa totală de pădure care va beneficia de pază este de aproape o jumătate de milion de hectare, potrivit Mediafax.ro.


