- Advertisement -
Auditorii spun că la Complexul Energetic Hunedoara există ”o incertitudine semnificativă asupra capacității societății de a-și continua activitatea”. Asta după ce indicatorii economici de la CEH au fost verificați de un auditor independent ce a formulat și un raport în urma controlului.
Ca urmare a acestor temeri, bazate pe rezultatele economico-financiare, ministrul Energiei a dispus, printr-un ordin, realizarea unui plan de măsuri vizavi de concluziile auditorului, dar și un program de restructurare și reorganizare a societății.
Cele două documente au avut ca termen de finalizare 30 de zile. Adică, conform ordinului ministrului Energiei, Toma Petcu, ar fi trebuit terminate până la finele lunii iulie.

Situația stă însă altfel la Hunedoara, președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara – forul însărcinat cu realizarea celor două documente- declarând că acestea sunt în analiză. Adică au fost făcute, dar mai trebuie lucrate.
”Amândouă au fost transmise CA. Cel cu rezervele auditorului s-au dat sarcini conducerii executive, au fost 4 sau 5 măsuri și pentru fiecare în parte am transmis măsurile necesare pe viitor și unele dintre ele sunt în măsură să fie evaluate să vedem dacă ne asumăm niște costuri pentru așa ceva, altele pot fi făcute la nivelul conducerii executive. Asta e prima problemă și s-a rezolvat, în Consiliul de Administrație s-a trasat să se rezolve”, a declarat, miercuri, pentru Gazeta de Dimineață, Ioan Stamin Purcaru, președintele CA al CEH
Nici planul de reorganizare și eficientizare nu e gata.
”A doua problemă, programul de măsuri care a fost prezentat mi l-am însușit parțial în sensul că am trimis să fie mai bine documentat, mai bine explicitat și îl așteptăm în CA-urile viitoare”, a mai spus Purcaru.
Potrivit sursei citate, documentul prezentat de conducerea CEH trebui detaliat, asta pentru că din el nu reiese câte disponibilizări sunt necesare, conform gdd.


