Copiii din Târgu Jiu au preluat şefia oraşului. De ziua lor, micuţii i-au înlocuit pe consilierii municipali şi l-au luat la rost pe primar. Ei au cerut locuri în care să practice diferite sporturi şi le-au reamintit edililor, de pistele promise pentru biciclete.
Elevii târgujieni au fost cei care au participat la şedinţa de astăzi a consiliului local. Aceştia au stat de vorbă su secretarul primăriei, Elena Ungureanu, dar şi cu Florin Cârciumaru, primarul urbei.
Copiii i-au atras adenţia edilului că trebuie să îşi îndrepte atenţia şi spre ei, iar drept urmare ar trebui să realizeze mai multe spaţii de practicare a sportului.
Florin Cârciumaru şi-a adus aminte că este în campanie electorală şi le-a promis copiilor că va face tot posibilul pentru a le rezolva problemele. Patinoarul cerut de micuţi este în opinia acestuia o certitudine.
Printre promisiunule primarului s-a regăsit şi realizarea unui centru pentru tineret. Edilul s-a dat bătut însă în faţa problemei privind câinii comunitari şi a precizat că patrupedele agresive pot fi stârpite, doar prin măsuri aplicate la nivel naţional.


