Târgujienii care astăzi au avut ghinionul să circule cu unul dintre troleibuzele puse la dispoziție de Transloc au tras o sperietură de zile mari. În această după amiază, în apropierea Parcului Central, acesta s-a defectat. Oamenii s-au panicat, iar imediat au coborât pe trotuar. Deși șoferul a frânat brusc, iar pe carosabil a rămas o dâră de la frâne, faptul că mecanismul roților a cedat nu este o scuză pentru cei care ar trebui să asigure siguranța participanților la trafic. Incidentul vine, după ce în urmă cu câteva zile, reprezentanții societății susțineau cu tărie că atât vechile troleibuze, cât și noile achiziții vor sta la dispoziția persoanelor care circulă cu mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Târgu Jiu mult timp de acum încolo.






