Pregătit de provocare

- Advertisement -

Noul antrenor al CS Universitatea Craiova, Devis Mangia (foto dreapta), a susținut ieri prima sa conferință de presă, în care și-a prezentat obiectivele pentru noul sezon competițional. Introducerea tehnicianului italian a fost făcută de managerul general Marcel Popescu.

„Se schimbă formula tehnică, dar obiectivul CS Universitatea Craiova continuă să fie cât mai performant. S-a rezolvat parțial întoarcerea în Europa, dar trebuie să continue drumul și ascensiunea acestui mare club. Am venit cu noul antrenor și consider că este cel mai titrat tehnician străin care a venit în România. O indică simplul fapt că în CV-ul lui Devis Mangia există echipe din Seria A, lucru care nu s-a întâmplat la ceilalți antrenori străini care au venit în România, și că este vicecampion european cu naționala de tineret a Italiei. Devis a lucrat și la sectorul tineret și au contat aceste atribute, a trecut prin toate etapele, și a absolvit școala de antrenori Coverciano, care are un prestigiu și o reputație internațională. Faptul că Devis Mangia a acceptat să lucreze la Craiova, pentru noi este un titlu de mândrie“, spus Marcel Popescu.

„Vom încerca să intrăm în grupele Ligii Europa“

Devis Mangia s-a simțit măgulit de prezentarea de care a avut parte și a explicat cine sunt colaboratorii săi și ce anume și-a propus cu CS Universitatea Craiova.

„Sunt foarte fericit că sunt antrenorul CS Universitatea Craiova. Staff-ul meu va fi compus dintr-un antrenor secund român, Adrian Iencsi, un colaborator italian care va fi ales în curând, un preparator fizic român – Cornel Blejan – și unul italian, antrenor cu portarii va fi Cătălin Mulțescu, iar analist video – Cornel Papură. Va fi un staff care se va ocupa de toată pregătirea, chiar și de nutriția fotbaliștilor și de strategia de recuperare. Obiectivul nostru va fi de a ne clasa pe primele locuri în campionat și știm foarte bine că și Cupa României este în atenția noastră. De asemenea, vom încerca să intrăm în grupele Ligii Europa. Nu am nici o preferință la tragerea la sorți din Liga Europa“, a declarat Mangia, făcându-și o scurtă prezentare: „Nu sunt un antrenor vulcanic. Mă gândesc să fiu un tehnician ambițios, dar cu respect față de cei care lucrează în lumea fotbalului. Pentru suporterii sceptici, rezultatele sunt cele care vor vorbi. Nu am văzut nici un antrenor care să declare că este adeptul unui joc defensiv. Eu prefer să nu vorbesc și lumea să privească și să decidă dacă sunt ofensiv sau nu“ a spus Mangia, conform gds.ro.

Articole recente