Evenimentul rutier a a vut loc pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Râmnicu Vâlcea. Potrivit anchetatorilor, vinovat se face un conducător auto, în vârstă de 68 de ani, care nu a acordat prioritate, trecând în momentul în care semaforul funcţiona pe galben intermitent, fără să se asigure. În acel moment s-a izbit violent de un alt autoturism, condus regulamenar de un tânăr de 19 ani. Impactul a fost extrem de puternic și s-a soldat cu cinci victime. Din păcate, trei dintre acestea au ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, iar medicii luptă pentru viața lor. Polițștii de la Rutieră au deschis o anchetă penală și cerceteză, în continuare, împrejurările în care s-a produs accidentul.


