Moșii de vară! Ce trebuie să faci astăzi ca să ai noroc tot anul!

- Advertisement -

Praznicul Moşilor de vară precede sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt sau Duminica Rusaliilor. Astăzi, în toate bisericile ortodoxe din ţară s-au oficiat Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a tuturor rudelor trecute la viaţa veşnică.

Cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, orânduită la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul Sărbătorilor Pascale.

Pe parcursul Anului bisericesc, în calendarul ortodox sunt menţionate două sâmbete dedicate în mod special pomenirii generale a morţilor şi fiecare sâmbătă specială poartă denumirea de „Moși”.

Se crede că la sărbătoarea moşilor rudele trecute la viaţa veşnică aşteaptă să primească ofrande şi, dacă familia uită sau neglijează să împlinească datina, răposaţii rămân supăraţi. Tradiţia spune că atât în lumea satelor, cât şi în mediul urban ofrandele se împart în special persoanelor sărace şi străinilor şi nu este încurajat schimbul de pomeni între rude.

În ziua praznicului, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, şi „se întorc” în casa celor care i-au dăruit, spune tradiţia.

Femeile trebuie să respecte sărbătoarea şi să nu se ocupe de treburile casnice. În tradiţia populară se spune că femeile care nu respectă interdicţia riscă să le amorţească mâinile şi nu vor mai putea munci cu spor.

Creştinii care-şi venerează morţii, şi respectă anumite tradiţii în gospodăriile lor, vor fi sănătoşi şi se vor bucura de spor în munca lor pe tot parcursul anului.

De Moşi se duc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoţi, acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală. Mai mult, potrivit acestei datini străvechi, după ce au fost sfinţite, florile de tei sunt folosite ca remediu care vindecă surzenia.

De asemenea, pentru a avea spor în casă şi pentru a fi sănătoşi tot anul, gospodarii trebuie să dea de pomană bucate proaspete şi obiecte noi, nefolosite în propria locuinţă.

Articole recente