- Advertisement -
Un echipaj de paramedici din comuna Baru, a fost chemat în ajutor de o femeie însărcinată care intrase în travaliu. Pompierii s-au deplasat la casa tinerei din localitate şi au urcat-o în ambulanţă pentru a o duce la Spitalul din Haţeg, unde urma să nască.
Până a ajuns ambulanţa la spital, fetiţa, care cântăreşte trei kilograme şi este sănătoasă, a apucat să îşi facă şi primul somn. Aceasta este a treia naştere asistată de echipajul de prim ajutor din Baru, în ultimul an.


