Un caz ciudat s-a petrecut în Lupeni, unde agentul principal Iustinian Ivanciuc a sunat la 112, pentru a cere ajutor după ce a fost trimis să rezolve trei cazuri în interval de câteva minute. Poliţistul a intervenit, însoţit de un poliţist local, pentru a aplana un conflict între doi adolescenţi, apoi a plecat să constate o spargere la o grădiniţă din Lupeni, împreună cu acelaşi poliţist local. Angajatul Primăriei Lupeni l-a lăsat singur, însă. În acel moment, Iustinian Ivanciuc a sunat la 112 pentru a se plânge că nu va mai ajunge la cel de-al treilea loc al faptei.
Convorbirea a durat două minute.Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara a informat că va face verificări interne cu privire la modul de intervenţie şi la respectarea procedurilor în vigoare în cazul menţionat. Înainte de a se deplasa la locul celei a de a treia intervenţii, polițistul a solicitat detalii, inclusiv la 112, privind modul de intervenţie în situaţia în care poliţistul local va fi indisponibil, susţine IPJ Hunedoara.
Mai multe conflicte interne au avut loc în ultimul an la Poliţia Lupeni, în urma cărora Inspectoratul General al Poliţiei Române a trimis Corpul de control, pentru a efectua anchete.


