Foto- video: Poliția Localã reacționează- cai îndepărtați cu sprijinul Edilitara

- Advertisement -

Polițiştii locali din Târgu Jiu şi angajații Edilitara au intervenit miercuri după-amiază pentru îndepărtarea unui cal lăsat liber pe Calea Severinului. Animalul a fost dus la obor însă proprietarul nu a putut fi identificat. Calul nu are cip şi se aşteaptă ca proprietarul să-l revendice. În acel moment va plăti o amendă de 100 de lei şi câte 20 de lei pentru fiecare zi de cazare la adăpost. „Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu s-au autosesizat în cursul zilei de astăzi, 03.05.2017 și au acționat în vederea înlăturării unui cal lăsat liber pe partea carosabilă în zona Pieței Centrale din municipiul Târgu Jiu. A fost luată măsura îndepărtării cabalinei de pe carosabil pentru evitarea unui pericol iminent, de producere a unor accidente provocate din cauza cailor lăsați nesupravegheați pe domeniul public. Cabalina a fost supravegheată de polițiștii locali până la sosirea serviciului specializat, în vederea transportării la adăpostul înființat în acest sens, conform atribuțiilor stabilite de lege pentru fiecare instituție in parte. În urma verificărilor s-a constatat că animalul nu era microcipat, motiv pentru care proprietarul nu a putut fi identificat”, a precizat Alexandra Petrița, purtător de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu. Cu o zi în urmă a fost adus la obor un alt cal cu tot cu căruță, abandonat în oraş. Nici in acest caz proprietarul nu a fost identificat şi nici nu s-a prezentat pentru a recupera calul şu atelajul. În ultima perioadă a fost semnalată prezența mai multor cai pe străzile din oraş, iar primarul interimar Aurel Popescu a cerut o anchetă internă. Un polițist local a primit mustrare scrisă după ce a trecut cu maşina de serviciu fără să oprească să îndepărteze un cal care trecea pe stradă.

received_861898100614663 received_861898230614650

Articole recente