Procurorii DIICOT au început cercetările în sectorul energetic. Anchetatorii vor trebui să le răspundă celor de la Sindicatul Solidaritatea Hunedoara dacă statul român a apărat sau nu autonomia şi interesul naţional. Dosarul, înregistrat în baza plângerii depuse de preşedintele sindicatului, Cristian Iştoc, a fost pus în mişcare. Sindicatul Solidaritatea Hunedoara a sesizat DIICOT cu privire la o strategie părtinitoare de aplicare a normativelor europene. ANRE şi Consiliul Concurenţei figurează în reclamaţia depusă drept instituţiile pilon de sprijin pentru producătorii străini.
A trecut pragul DIICOT…
Preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, a fost audiat, joi, la DIICOT Bucureşti.
„Da, am fost audiat. Am făcut plângere de subminare a economiei naţionale. Dincolo de peisajul juridic pe care nu îl cunoaştem, nelucrândv în acel domeniu, asta vedem de jur împrejur: o îngropare a economiei româneşti cu sprijinul total al instituţiilor statului. Această infracţiune nu mai este incriminată, dar efectele unei astfel de fapte ne afectează direct pe fiecare dintre noi. Au scos infracţiunea, tocmai ca să se apere probabil de asumarea răspunderii”, a declarat, luni, pentru #Gazeta de dimineaţă preşedintele Sindicatului Solidaritatea Cristian Iştoc.
Iştoc apreciază că este o obligaţie a anchetatorilor să ia în calcul sesizarea făcută şi să o încadreze în pachetul legislativ în vigoare. Şi asta pentru că este vorba despre „vânzarea unui bun naţional, nu a unui kilogram de mere verzi”.
Liderul de la Solidaritatea spune că a prezentat modul în care două instituţii ale statului, reglementatorul de energie (ANRE) şi Consiliul Concurenţei, au lăsat producătorii clasici să falimenteze.
„DIICOT a dorit informatii suplimentare despre modul cum producătorii de energie pe bază de cărbune puteau evita falimentul. Am arătat că scoaterea lor din rezervă de capacitate, a grăbit falimentarea acestora. Directivele 2009/72/CE şi 2005/89/CE, permit acordarea unor scheme de sprijin pentru producătorii clasici, totul pentru a proteja consumatorul final de eventuale scumpiri datorate pietei speculative”, a spus Iştoc.
Iştoc spune totodată că a depus plângere şi la DNA, de la care de altfel aşteaptă implicare, fiind vorba despre un interes naţional direct pe care cele două instituţii au obligaţia şă-l apere, scrie gazeta de dimineață.


