Doi tineri din Tismana au ajuns după gratii după o încăierare în plină stradă. ” Polițiști din Tismana au fost sesizați de doi tineri de 22 și 23 de ani, ambii din orașul Tismana, cu privire la faptul că au fost agresați fizic de două persoane, din aceeași localitate, în timp ce se aflau in parcul din centrul orașului. Din cercetările efectuate de polițiști s-a constatat faptul că doi tineri de 18 și 22 de ani, ambii din orașul Tismana, în urma unui conflict spontan, au agresat fizic pe apelanți, care au suferit leziuni traumatice pentru care necesită mai multe zile de îngrijiri medicale. În baza probatoriului administrat în dosar, faţă de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru o perioada de 24 ore, fiind introduși în arest. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, spun reprezentanții IPJ Gorj.


