Necazurile în familia Carinei, fetiţa de nouă ani moartă în spital zilele trecute din cauza unei endocardite virale, se ţin lanţ. Fratele copilei, de şapte ani, care suferă de autism, a fost dus la spital joi dimineaţă. Acesta se simţea foarte rău, avea dureri de cap şi febră. Părinţii s-au speriat de moarte pentru că aşa a debutat şi starea de rău a Carinei.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a fost demarată o anchetă în acest caz.
Dacă viața fetiței lor nu a putut fi salvată, părinții fac acum tot posibilul pentru a o salva pe cea a fiului lor. Băiețelul a ajuns la un spital din București însoțit de mama sa, iar tatăl a rămas acasă pentru a se ocupa de înmormântarea micuței.


