Începe Postul Paștelui

- Advertisement -

Postul Paştelui începe luni, 27 februarie 2017. Ultima zi a Postului Paştelui, numit şi Postul Mare va fi 15 aprilie. Invierea Domnului cade duminică 16 aprilie, atât la ortodocși cât şi la catoloci.

Durata de 40 de zile a Postului Paștilor se întemeiază pe o veche tradiție: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ținut 40 de zile și 40 de nopți; patruzeci de ani au mâncat evreii până în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinței; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; Iisus a postit 40 de zile si 40 de nopți înainte de a începe drumul său printre oameni.

În cursul acestei săptămâni conusmul de carne este interzis, duminică fiind lasata secului de carne, săptămâna de dianintea de începerea efectivă a postului fiind numită săptămâna albă, fiind permise doar consumul de lapte, brânză si ouă.

Postul Paștilor este cel mai lung și mai important, ci și cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Este dezlegare la peste doar de Florii, cu o săptămână înainte de Paște și Bunavestire, pe 8 aprilie.

Postul Pastilor e ținut și în Biserica Romano-catolică; el ține 40 de zile, începând nu luni ca la ortodocși, ci în miercurea numita a Cenușii (Dies Ceneris), pentru ca în această zi se practică la apuseni presararea cenușii pe creștetul capului (rest din ceremonialul penitentei publice din vechime, moștenit de la evrei).

Tradiția româneasca spune că înainte de Postul Paștelui, toate rufele trebuie să fie spalate, iar vasele trebuie sa fie opărite. Tot în această perioadă se spune că nu este bine să se facă nunți.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abținere de la lucrurile rele și o întoarcere către sine și către nevoile reale ale omului: dragoste, bunătate, comuniune, toleranță, îngăduință. Recunoștința și mulțumirea pentru cele pe care le ai, pentru binele ce-ti este dat, pentru liniștea din casă și din sufletul tău sunt gânduri pe care trebuie să ai în fiecare zi, dar mai ales în zilele din Postul Paștelui.

Postul Paștelui nu este doar o perioadă de abstinență de la anumite alimente, și oricum nu asta este esența în Postului Mare. Gândul bun, gesturile simple și frumoase și generozitatea sunt mai importante.

Articole recente