Un bărbat de 47 de ani din Strehaia s-a spânzurat lângă un depozit de fier vechi din comuna Drăgotești. Cel care a văzut corpul suspendat a fost un localnic care, panicat a sunat la 112. Anchetatorii au ajuns imediat la fața locului și au constatat decesul. Pe corpul bărbatului nu s-au descoperit urme de violențe, lucru care, potrivit oamenilor legii, confirmă că acesta și-a pus singur capăt zilelor. Asupra mehedințeanului nu s-a găsit niciun bilet de adio, însă, cel mai probabil, împins de gânduri negre, acesta a ales să moară. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au deschis un dosar de moarte suspectă. Descoperirea a fost făcută în urmă cu trei zile.


