Oamenii legii continuă ancheta penală deschisă în cazul medicamentelor care au fost găsite într-o pădure.
„La data de 16 februarie a.c., polițiști din cadrul S.C.C.O. și I.P.J. Gorj s-au deplasat pe raza comunei Ciuperceni, în pădurea din punctul ”Matca Lupoii”, unde, pe marginea drumului forestier, au fost identificate mai multe medicamente și produse farmaceutice de uz uman (fiole, flacoane, comprimate, sticle, cutii, plicuri, etc.), cu diferite denumiri comerciale, aflate în stare avansare de degradare și deteriorare, acoperite cu pământ și frunze, fiind ridicate de la fața locului în 21 de saci de rafie. Totodată, au fost identificate mai multe comprimate, recipiente, soluții și fiole, care vor fi analizate pentru a se stabili concentrația de substanță activă. Toate medicamentele și produsele farmaceutice identificate aveau termenul de valabilitate expirat. În cauză s-a întocmit o lucrare penală, urmând a se stabili unitatea de parchet competentă cu cercetarea aspectelor constatate.”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.


