A început demolarea!

- Advertisement -

Potrivit autorităților, noul drum va putea fi tranzitat din toamna acestui an și este cea mai mare investiție din municipiul Târgu Jiu care s-a făcut în ultimii ani. La începutul iernii, lucrările de construcție au fost sistate din cauza condițiilor meteo. Începând de ieri însă, s-a început demolarea a două locuințe.

Potrivit primarului interimar, Aurel Popescu, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

Valoarea investiţiei la varianta ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu este de aproximativ 30 de milioane euro, bani europeni cu co-finanţare de la Guvernul României. În proiect sunt cuprinse lucrări precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supraterane, ce vor trece peste Drumul Naţional 67.

Articole recente